From schi_1dec2008

De fapt prima zapada de schi, potrivit derdelusului a fost saptamana trecuta. Dar cum eu nu am fost pe faza ... merge sa ii spun si acum: prima zapada.
De fapt trebuia sa plecam la Buila, de fapt cineva ne-a "pacalit" ca se merge la Buila, de fapt toata lumea mergea in Padina. Si din fericire cineva s-a hotarat pentru schi weekendul asta.

Sambata dimineata, cu "purcel" (rucsac) si schiuri si claparii in picioare am fost in Gara de nord. Deja de vineri cantam Zapada si doage de lemn/ sunt doua grozave idei ... si inca imi mentin parerea, in ciuda basicilor de pe calcaie. Ne intanim cu toata lumea, pe care nu o mai mentionez pt ca din 17 persoane tot o sa uit pe cineva si ca sa nu se supere :) (memoria mea este grozava :P) . Evident ca trenul personal era mult mult prea plin ca sa mai putem sta macar pe scari asa ca decidem sa asteptam inca o ora (pe care o puteam dormi in pat) pentru accelerat. De unde si concluzia: data viitoare vin de la inceput cu o ora mai tarziu. In tren, stam pe scari, vorbim, timpul trece si ajungem in Busteni. Se fac ultime cumparaturi.
La telecabina aflam ca nu se poate urca pe cablu din cauza cetii si nici in Sinaia situatia nu este mai buna. Ce sa facem, ce sa facem. Pai ce sa facem? urcam pe jos pe Schiel. Langa telecabina, cine altul putea sa fie decat Roco. Care ne vrajeste asa de tare incat Merdenea se intoarce acasa si nu mai vine cu noi. Urcam pe propria raspundere deci. Ploua sau ningea. Ningea sau ploua. Nu imi dau seama bine. Era chestia aia care te uda instant cand se aseaza pe tine, altfel pare zapada.
Incep sa urc, catinel, catinel, ma simt ca o babuta. Tineretul incepe sa ma depaseasca. Asta e. Ei nu merg in clapari de tura si cu schiuri in spate. Srma e demult in fata. Avantajul meu cu mersul incet a fost ca nu m-am oprit decat foarte putin. Nu imi dau seama prea bine cum de am ajuns totusi in primul grup. Langa ultimul stalp stam si asteptam pe cei din urma noastra. Ne mai imbracam. Bag de seama ca si eu sunt fleasca pe sub geaca dar nu stiu daca nu cumva de la transpiratie. Mai pun si vesta de polar pe mine si ma uit la ceasul minune cu termometru si altimetru. 17 grade celsius sub geaca :). Afara nu stiu, zau. Partea cea mai expusa din drum abea acum incepe. Dar este bine. Aici nu mai nigeploua. E doar putina ceata. Si a batut vantul. Trecem toti pe rand, unul cate unul, asa cum scrie la carte. Drumul printre jnepeni este infiorator. Zapada nu este atat de mare incat sa ii acopere de tot si poteca nou formata este pe la jumatatea lor - exact acolo unde sunt crengi de jos pana la brau. Oribil. Nu am mai prins asa. De la casa naturalistilor de cateva ori sunt nevoita sa ma tarasc ca in transee, pe burta si trag rucsacul dupa mine, din cauza schiurilor pe care nu mai am chef sa le pun in picioare. As fi putut totusi sa scutesc cam 10 minute din drumul pana la Piatra Arsa.
Aici, lumea obisnuita :), Vasile si in continuare baiatul de la bar, daca ma chinui imi amintesc si numele lui. Un ceai, e mai ieftin ca braga, adica 1 leu. Beau automat 2. Apoi mananc un sandvici si mai bag un ceai. Intre timp incep sa se adune toti, uzi bineinteles. Caloriferele ard asa ca ne putem usca hainele in voie. Intr-un final, dupa vre-o 3 ore, 4 ceaiuri, 2 sandviciuri si o punga de biscuiti, ne hotaram sa plecam. Schiurile si placile in fata, pt ca oricum noi mergem mai repede la vale. Restul in grupul nr 2, la un sfert de ora de noi. Si plecam. Cerul este senin, stelele sunt minunate. Realizez cat imi era de dor de albastru inchis inchis cu punctulite stralucitoare multe multe. De data asta pun schiurile in picioare, dar cu focile, ceea ce nu e prea bine. Panta nu este mare si ma ingreuneaza la mers. Nu le scot totusi in speranta ca va veni si un damb. Nu vine. Si dupa ce le scot, Srma face o cristiana, merge 20 m si da verdictul. Zapada nu e prea stabila. Mergem pe picioarele noastre. Baietii cu placile erau dezamagiti oricum - ei au nevoie de mai multa panta pentru a se putea da. Nu sunt urme. Inotam dar nu prea tare. Sub zapada proaspata e un strat mai inghetat. Noroc cu ochisorii albastri ai blondei, care vede stalpii mai bine decat noi cu lanternele, el neavand lanterna.
Si asa eu cu Srma ajungem la Padina, pe schiuri, pe care le-am pus la un moment dat. Si dupa ce i-am spus si lui Gopo sa le puna a venit un damb si el le-a scos ca nu avea piei de foca. Undeva imediat dupa Pestera si dupa ce si-a pus schiurile a doua oara il pierdem definitiv pana in Padina.
Desi este 11 seara cabana e deschisa si ne asteapta si primim mancare, fripturi si ciorba si piure si ceai, mult ceai. Bere la pret de alimentara sau supermarket, ceea ce pt un bucurestean e minune. Cred ca acum 4 ani erau in Bucuresti preturile la bere de acum din Padina, adica 2.5 lei Timisoareana.
Ne hidratam, cantam putin si mergem la culcare ca s-a facut tarziu.
Adorm greu, nu pentru ca e foiala in camera ci din cauza picioarelor neobisnuite cu claparii de tura si a oscioarelor care ma dor pe rand. La un moment dat atipesc. Ma trezesc in acordurile de chitara ale lui Andrei. Ziua se incheie perfect ... zapada si doage de lemn ...

From schi_1dec2008

Dimineata, evident ca sunt prima care face ochi din camera. Sunt deja obisnuita cu asta. Mai incerc sa dorm, nu reusesc asa ca ma hotarasc sa merg in sala de mese. Bea un ceai pana se trezesc ceilalti, mai discut cu Razvan. Numai ce imi cumpar ceaiul ca observ doi baieti care se pregateau sa plece cu schiurile. Si cum eu dimineata am chef de vorba ( :P ) incep sa ii intreb unde se duc. In Strunga. Ochisorii imi stralucesc deja si in mintea mea inca putin adormita se formeaza o ideeeee... Strunga... miam.... schiuri... anu trecut nu am putut sa merg ... dar Srma doarme inca... nu pot sa plec... schiuri... zapada si doage de lemn... dar prietenul meu doarme... dar dureaza doar maxim 2 ore... zapada si... Vin si eu. Ii rog sa ma astepte si pe mine 5 minute sa imi iau echipamentul. Las la bar ceaiul neatins. Dau fuga dupa schiuri si clapari si ochelarii de soare. Il pup pe Srma in treacat si ii spun ca plec cu niste baieti pana in Strunga si inapoi. Cred ca era prea adormit ca sa inteleaga bine ce fac eu. Pana ma incalt si ma intorc iar in camera ca am uitat pieile de foca (esentialul) astia doi sunt deja afara si incep sa urce dealul. Si incepe cursa in urma lor. Cursa pentru mine ca ei mergeau lejer. Dar nu am nimic in spate si friptura mancata cu o seara inainte isi face efectul. Mai greu dar reusesc sa tin pasul, adica sa ii ajung ori de cate ori se opresc sa ma astepte :)
Partea frumoasa este ca m-au pacalit putin, ca nu mergem chiar in Strunga -adica jos ci urcam pana pe un varf de langa. Pe la trei sferturi incepe sa ma chinuie constiinta ca l-am lasat pe Srma la cabana si poate se supara sau e ingrijorat. Ma pacalesc singura ca mai merg inca putin si inca putin si ajung exact pe creasta. Stam putin, privim Piatra Craiului, facem doua - trei poze si intoarcerea. Alunec pe schiulete. Cad o singura data. Minunat. Ajung foarte repede inapoi. Doar pentru atat am urcat o ora si jumatate? uf - asa e pe schiuri ...
Il gasesc pe Srma in prag de cabana - vrea sa mearga si el pana in Strunga. Ma decid sa mai fac o data tura, asa ca il rog sa mai stea 5 minute sa imi trag sufletul. Imi recuperez ceaiul de la bar si ma asez langa soba. Plecam. Si acum observ neajunsurile unei zile insorite. Zapada este asa de moale si uda ca se lipeste foarte tare de schiuri. La trei pasi trebuie sa scuturam pieile de foca, chinuitor. Si pe mine lipsa mancarii ma oboseste si mai tare. Mergem putin si hotaram sa ne intoarcem si sa face o incercare mai pe la ora 16 cand e mai rece. Nici la vale nu prea mai luneca schiurile. Zapada se prinde chiar si de talpica lor. Trebuie sa recunosc ca nici nu sunt date cu ceara si am inca santurile de anul trecut.
Langa cabana baietii cu placa organizeaza o mica rampa, mai mare :)
Se dau mai toata ziua. Si cu placa si cu schiurile.
Eu avand doar claparii de tura la mine incep sa simt ca nu prea sunt de stat. Incet incet mi se formeaza un sentiment de "ura" impotriva lor. Pana la urma ii scot in picioare si imi iau sandalele. Mai stau prin cabana. Se intuneca. Sala de mese este plina, plina este si cabana acum. Lume multa, vesela, vecini care stau la Diana, oameni cu masinile. Se bea bere si vin fiert. La un moment dat intra si Tori si mai apoi Corina, Rudi si inca o fata. Ii salutam, vorbim putin cu Corina. Au fost in Leaota si noaptea trecuta au dormit sub un brad. Super tare. Aflam ca suntem invitati de un alt grup sa mergem sa cantam cu ei in Diana. Lumea se misca greu dar plecam intr-un sfarsit. Cu greu imi pun si eu claparii de tura in picioare. Pe drum, Argentina ne face o demostrantie de jonglerie cu focul. Mai tare decat dormitul sub brad. Muuult mai tare.
In Diana ca de obicei. O hardughie mare si rece. Oameni adunati in jurul unui camin cu foc. Scaune de plastic. O masa de pin-pong mai putin rupta. O masa de biliard mai rupta. Si cireasa de pe tort in mijloc un bazin cu pretentie de fantana arteziana. Bine ca nu mergea. Dezolant. Uitasem cum arata inauntru. Hardughie mare si fara rost - dupa parerea mea. Atmosfera este si ea cam trista. Daca in Padina stam toti uniti aici spatiul prea larg ne imprastie. Spatiul si tipul cu chitara electrica care canta prea tare. Pentru un neofit fara ureche muzicala suna ca si melc melc codobelc in diverse variante. Cei care sunt acolo imi amintesc de gasca lui Viezure. O parte din noi joaca ping pong cu palete banana (adica nu sunt drepte), altii canta si altii beau tot ce prind. Adica mi-au baut vinu meu adus de acasa, abea daca aveam pt doua pahare. Data viitoare il tin ascuns. Intr-un sfarsit incepem si noi sa cantam la chitara. Noi si inca un grup, facem cu randul. WC-ul e mizer. Picioarele ma dor de la clapari. Mi-au baut vinul. Unu si-a pus scaunul in fata mea. Nici pe Srma nu il mai vad de spatele aluia. E si rece. Mi se taie tot cheful. Cand gasesc inca 4 nemultimiti - sau poate doar plictisiti, suntem toti dati afara. Mai bine. Cand ajungem la Padina sala de mese e inchisa si urcam pe la etaj. De data asta dorm cu Srma. Juma de noapte incerc sa il imping mai incolo pt ca ma da aproape jos din pat. Adica ma inghesuie in spatiu liber dintre paturi si Vlad care nu are nici o vina. Totusi parca e altfel decat noaptea trecuta singura. Am visat ceva ciudat.

From schi_1dec2008

Dimineata vine repede totusi si cu ea plecarea. Urat. Adica vremea e inca frumoasa. E urat ca plecam. Ne facem bagajele, mancam o omleta cu branza potroaca si iar pe schiuri. E a treia oara cand fac drumul asta. Padina - seaua Laptici - Valea Dorului. De data asta nu urcam dealul pe platou ci mergem printre dealuri. Nu stiu daca e mai rapid - e mai usor cu siguranta si are avantajul ca e inca in umbra. Evident ca iar in padure sunt intrecuta de toata lumea cu mersul meu de melc. Si totusi nu stiu cum si cat se lalaie astilalti ca pe platou ajung iar printre primii la telescaun. Aici ne permitem doar un ceai ca e putin si scump. Dupa foarte putina gandire, hotaram toti sa urcam cu telescaunul. Partia de la Valea Dorului ni se pare prea mare fata de ce am urcat - apoi e in soare cu zapada fleasca, nu merita. Cumparam o cartela cu muuulte puncte si iesim mai ieftin tot grupul. Dar de sus de la 2000 incepe distractia coborarii pe schiuri. Zapada cand e inghetata cand nu e cand e fleasca. Boarderii sunt in fata rau. Srma ma asteapta din cand in cand si bine face pt ca altfel as pierde poteca de zapada. Nu prea stiu sa cobor pe la Sinaia. Chiar inainte de 1400 - pe drum in curba - imi scot schiurile din cauza pietrelor. Gata. Nu mai merge. Ajung la telecabina. Stiam ca Srma e in fata mea. Si ma uit dupa el. Si ma uit. Si ma uit. Timp de vre-o 15 minute. Deja eram pleostita. Nu imi imaginam unde poate sa fie. Parca disparuse in neant. Pana la urma reperez un om cu schiuri inalllte care dadea din maini. Poate el e. Ii fac cu mana. Imi raspunde. Poate el e. Cobor in parcare. Nu am facut cu mana la necunoscuti din fericire. El era. Drumul, chiar si pe scurtaturi, pana in Sinaia, pe jos cu clapari in picioare mi se pare chinuitor. Deci nu imi ramane decat sa fac cu mana la masini. Din fericire sunt scutita, desi ma pregatisem sufleteste, vad un microbuz care pt suma infima de 5 lei ne duce jos. Infima pt ca telecabina costa 10 lei. Coboram. Uneori mi se pare, privind prin padure, ca am fi putut cobora si pe schiuri, alte ori mi se pare imposibil.

From schi_1dec2008

In Sinaia mancam o piza, ca de e foame mare. Nici nu mi-am dat seama ce foame imi era pana nu am avut piza in fata. Quatro fromagi amestecate, macar blatul a fost bun si gustul de branza, sau poate imi era prea foame. Frumos era ca eu stau cu fata la usa - usa cu geamuri - si tot vad trecand pe cate unul din gasca. Si ii spun lui Srma. Si el iese si nu e nimeni pe strada. Se repeta figura de 2 ori. Cred ca a crezut ca sunt nebuna. Cand ne reunim toata gasca aflu ca de fapt nu sunt nebuna, ei se adunasera intr-un bar de langa pizerie, in care se intra printr-un gang exact langa pizerie. Ca in filmele cu prosti. "Uite-l pe Vlad" - Srma iese afara - Srma se intoarce - "M-am uitat in stanga, m-am uitat in dreapta si nici urma de Vlad. Ti s-a parut" "Poate l-am confundat"... (inca o felie de piza)... "Uite-l pe Andrei" - Srma iese afara - Srma se intoarce - "M-am uitat in stanga, m-am uitat in dreapta si nici urma de Andrei. Ai vedenii"
In gara lume multa multa. Toti au plecat la munte de 1 decembrie. In accelerat e aglomeratie si stam pe hol - vad pentru prima oara faimoasele vagoane cu loc pentru biciclete si schiuri. Au locuri speciale si pentru biciclete micute micute, sau doar au fost mai stupizi aia care au montat prinzatoarele. Sau poate nu stiu eu cum functioneaza chestia.
Intr-un final glorios de stat pe hol in fund si foarte putin intr-un compartiment ajungem in Bucuresti. Aici se repeta povestea zilnica. Pana data viitoare ...